Topic destinat Ciobăneștii românilor din Peninsula Balcanică
Românii, popor făurit prin păstorit și lucrul pământului, abil în luptă când trebuia să se apere, dar pașnic în rest, se întindea de-o parte si de alta a cursului inferior al Dunării, iar teritoriul si arealul lui de mișcare se extindea la Nord până la limita Carpaților Nordici iar la Sud până la limita Munților Pind. Națiune română cuprinde 4 ramuri: aromânii, istroromânii, meglenoromânii și dacoromânii.
Deci nu e de mirare ca întâlnim în tot spațiul Balcano-Carpatic pe lângă tipul oilor valahe(țurcane) și tipul câinilor valahi(românești).
Aromânii, endemici în Balcani, se află pe malul drept al Dunării Inferioare (la Sudul Dunării), sunt buni oieri, oameni de știință (!) și comercianți, vorbesc dialectul aromân al Limbii Române și au contribuții semnificative în cultura și formarea statelor balcanice, inclusiv a Greciei și a statelor central europene precum Ungaria de azi. Cu toate că au existat numeroase încercări nu au reușit să-și formeze o entitate statală distinctă, iar slavii veniți au și reusit să se impună. În schimb, dacoromânii aflați pe malul stâng al Dunării (La Nordul Dunării) au reușit să se protejeze și să se salveze formându-și stat național.
Între timp, acest stat național urmărește să se refacă prin reunirea României cu Republica Moldova, teritoriu care în repetate rânduri a fost anexat de slavii ruși.
Aceasta poza este facuta de arheologul italian Luis Maria Ugolin în anul 1926 la Ksamil Butrint în timpul unei expediții arheologice. Au fost făcute mai multe poze cu aromânii. Când acest arheolog a venit la Ksamil, noaptea a auzit câini molos și s-a oprit și a vorbit cu aromânii întâlniți. Multe poze cu aromâni și câinii lor se afla astăzi la Institutul Cultural Italian.
Ciobăneștii Aromânilor - poza este facuta de arheologul italian Luis Maria Ugolin în anul 1926 la Ksamil Butrint
„Iar când veni şi vremea să urle-n zare tunul, / Mişcatu-s-au românii cu miile, ca unul”
Magia vechiului Bizanț atrage o echipă de filmare a TVR pornită să descopere urme fascinante ale romanității sud-dunărene din timpurile apuse ale defunctului imperiu. Pagini de istorie uitată sunt redeschise și locuri de legendă se arată în fața obiectivului. Cum ar fi: Târnova, capitala Imperiului Vlaho-Bulgar al Asăneștilor, un teribil imperiu edificat de etnici deja români care au dat uriași oameni politici, căci în sec. XII fenomenul de etnogeneză era deja încheiat. Lacul Ohrida din inima Balcanilor, la confluența dintre Grecia, Albania și Macedonia, vatră străveche a aromânilor cărvunari, în apropiere de care un prinț bulgar moare ucis de acești vlahi cărvunari în anii 900, adică proprietari de caravane. Și unde, puțin după anul 1000, împăratul Vasile Bulgaroctonul care înființează o Episcopie a Vlahilor, închină această nouă instituție de cult bisericii de aici, conservată în mod miraculos neschimbată. Caliakra, sediul central al Țării Cărvuna (care inițial era la Cavarna/Cărvuna din apropiere), întemeiată de vlahii cărvunari/caravangii după anul 1200 în Bulgaria uriașului țar Ioan Asan al II-lea, țară care mai târziu se va numi Dobrogea de la despotul Dobrotiță, tot un român. Roma, acolo unde tiranul proto-român Phokas, urcat prin crimă pe tronul Bizanțului, va clădi ultimul edificiu din Forul Roman: Coloana care îi poartă numele, ridicată la începutul anilor 600. Și tot el va transforma Panteonul în bazilică creștină, până atunci acesta fiind un ultim bastion al păgânismului. Pliska, formidabila capitală a proto-bulgarilor asiatici invadatori care au dat în timp numele unei mari părți a slavilor sudici, cei care au înființat ceea ce în mod fals poartă numele de Primul Țarat Bulgar-căci era vorba despre un Hanat după model asiatic. Iar cel puțin unul dintre acei hani, cândva prin Anii 800, a fost un proto-român pe nume Sabin. Salonic, în fața zidurilor căruia marele Ioniță Caloian va muri în cortul său în 1211, asasinat de chiar șeful pazei sale, un cuman din N Dunării. Ioniță trecuse la catolicism cu întreg poporul său și corespondența păstrată cu Papa Inocențiu al II-lea stă mărturie despre latinitatea suveranului. Și unde avem Biserica Sf. Dumitru care adăpostește mormântul sfântului, devenit model pentru geneza Imperiului Vlaho-Bulgar. Muntele Athos, acolo unde vlahii conviețuiau cu călugării mănăstirilor și, când au fost goniți de pe Sfîntul Munte prin decret imperial după anul 1100, s-a produs efectiv un cataclism social în chiar Capitala Constantinopol - sunt foi din istoria noastră azi demult uitate. Vlahia Mare din Tesalia, în chiar inima Greciei, unde românii sud-dunăreni și-au avut după anul 1200 o formidabilă formațiune prestatală practic independentă politic. Relicvele de aici sunt unice, ca și amintirea unor mari lideri uitați precum Niculiță din Larisa și alții. Vom vedea și tristele ruine bizantine ale Palatului Boukoleon, cel odinioară splendid, în care s-au instalat Cruciații care au cucerit și jefuit crunt Constantinopolul în 1204, întemeindu-și efemerul lor Imperiu latin pe nume... Romania! Și unde locuia Împăratul Baldovin de Flandra, prins în luptă și apoi ucis de Ioniță Caloian-vom vedea și turnul din Târnova în care suveranul captiv și-a trăit ultimele zile. Niceea, fabuloasa cetate din Asia Mică, ale cărei ziduri impresionante au fost construite cu vreo 3 secole înainte de Cristos de nimeni altul decât Lisimach-învinsul regelui get Dromichetes. Unde era în sc. XIII capitala Imperiului de la Niceea, care va relua Constantinopolul pentru greci în timpurile lui Ioan Asan al II-lea. Și unde încă există biserica în care s-a ținut în anul 787 Al Doilea Conciliu de la Niceea la care a participat și episcopul Ursus din Țara Avarilor-căci în N Dunării exista pe atunci imperiul de jaf și pradă al acestor siniștri invadatori asiatici în care vedem însă că existau episcopi cu nume latin. Și, nu în ultimul rând, Cartierul Vlacherne din vechiul Constantinopol, cel care dă și titlul documentarului, care nu era altceva decât Cartierul Valah, înființat la început extra muros de un duce legendar pe nume Blachernos care și-ar fi adus oamenii acolo din Mica Sciție în Anii 500-adică din Dobrogea de azi. Unde împărații din magnifica Dinastie a Comnenilor au clădit fabulosul lor Palat Vlacherne în sec. XI, la care întreaga Europa se uita cu profundă admirație. Și formidabilele ziduri ale Constantinopolului, și altele.
Producător și realizator: Tudor Chirila
Imaginea: Salim Abdulkerim
Montajul: Robert Kallos
TVR Cultural, sâmbătă 28 iunie 2025, ora 16.00
„Iar când veni şi vremea să urle-n zare tunul, / Mişcatu-s-au românii cu miile, ca unul”
Descoperirile arheologice indică faptul că în preajma secolelor VIII-IX în zona Balcanică dar și la nord de Dunăre, pe teritoriul României de astăzi, se cristaliza o nouă populație, o nouă realitate etnică, ieșită din creuzetul migrațiilor și sintezelor etno-culturale. În principal, este vorba despre cultura Dridu, o civilizație de sinteză care dovedeşte existenţa unor comunităţi rurale închegate în care se vedea apariţia unui nou etnos, cu influenţele sale diverse, în special slave şi romanice. „Cultura Dridu trebuie înţeleasă pentru mediile de caracter rural ale secolelor VIII-XI“, preciza reputatul cercetător Ion Nestor.
În aşezările culturii Dridu se remarcă prezenţa unor populaţii rurale, sedentare, care trăiau în sate, uneori cu locuri dotate cu palisadă şi val de pământ. În aceste aşezări s-au descoperit numeroase unelte agricole, dar şi cereale carbonizate.
Totodată, arheologii români au remarcat prezenţa unui aspect cultural chiar mai vechi decât Dridu. Este vorba despre cultura Ipoteşti-Cândeşti, răspândită pe un spaţiu vast, de la Nistru şi până în zona Munţilor Balcani. Se consideră că aşezările culturii Ipoteşti-Cândeşti, cu aspectele sale regionale sau locale, precum Răducăneni, de exemplu, în nordul Moldovei, datează din secolele VII-VIII d Hr. La fel ca şi cultura Dridu, Ipoteşti Cândeşti este o civilizaţie rurală, dominată de păstori. Se observă influenţele slave dar şi romanice în cadrul acestor culturi şi sunt considerate primele manifestări ale unei noi populaţii care se cristaliza în Europa.
Așa cum remarca și Keith Hitchins, istoric american, poporul român cel mai probabil s-a format pe ambele maluri ale Dunării, atât la sud cât şi la nord, într-o perioadă lungă de timp, cu diferenţe zonale şi în urma unei ample şi complexe sinteze etno-cultural-lingvistice, în care elementele romanice şi slavice sunt cele mai evidente. Aşa cum remarcă unii specialişti, populaţiile de la nord şi sud de Dunăre, de la est şi vest de Carpaţi au circulat în permanenţă, de o parte şi de alta a munţilor sau a marelui fluviu.
Târnova, capitala Imperiului Vlaho-Bulgar al Asăneștilor, un teribil imperiu edificat de etnici deja români care au dat uriași oameni politici, căci în sec. XII fenomenul de etnogeneză era deja încheiat.