Istoria Oilor în România-Dacia

[cristidami]

Voi, ăştia cu mioritici, ce ziceţi, îi în standard au ba animalul din spatele călăreţului de la pag. anterioară?

[lilith]

Eu am crezut ca-i vreo soparla, balaur... numa caine nu
Mai tipic mi se pare calul...

[cristidami]

Şi asta trebuie să fie plăcuţa descrisă astfel: "Pe o alta placuta de forma neregulata, calaretul tine cu mana stanga hatul, iar cu dreapta arunca sulita intr-un urs. Calul este cabrat, spijinindu-se pe picioarele din spate. Calaretulpoarta o cnemida terminata in cap de gorgona, iar la picioarele calului cazut pe spate, se aflacainele rapus in lupta cu animalul salbatic."



Din context putem crede că e cainele mort, dar şi vreun lup vanat înainte; oricum, mare braconier călăreţu ăsta trac!

[lilith]

Cam mic ursul ala, daca luam in considerare proportiile si comparand cu celelalte elemente de pe placuta (cal, calaret) Eu cred ca nu e mort cainele, ci se tavaleste pe jos de ras!
Glumesc, placutele sunt foarte frumoase, ambele. O frantura uitata de istorie.

[cristidami]

Imaginile sunt de aici:
https://www.omda.bg/public/engl/history/ ... easure.htm

Într-adevăr, în ambele reprezentări ce se regăsesc pe piese ale tezaurului din Bulgaria putem interpreta că sunt redaţi caini. Ar putea fi la fel de bine lupi. Scenele sunt cu ritualuri vanătoreşti, deci cainele e mai degrabă unul de vanătoare. Ţăranii vanau şi cu dulăi ciobăneşti, dar elitele - cum este acest cavaler - mai degrabă aveau caini specializaţi. Ar fi fost frumos să avem reprezentări cu dulăi ciobăneşti de acum 2.400 de ani, dar deocamdată nu cred că există. Cum nu există niciun caine reprezentat pe Columna lui Traian (113 p. Chr.), contrar unor poveşti mai vechi ce se pot citi în diferite locuri.
Mai săpăm, poate găsim ...

[Oliviu Secara]

Și dacă tot ne-am lămurit cu basorelieful, ”să revenim la oile noastre” ! La propriu

Legat de istoricul oilor din regiunea noastră, am să încerc să aduc sistematic informații despre acesta și propun celor care sunt interesați să încerce același lucru dacă au posibilitatea, deoarece pt. o înțelegere cât mai bună a ciobănescului trebuie avut în vedere în primul rând scopul său de bază - acela de a păzi animalele de turmă, în special oile. Ce legătură are istoricul oilor cu ciobăneștii și formarea raselor autohtone ? Una foarte mare...

Vă voi pune la dispoziție câteva documente extrase din "Marea Enciclopedie Agricolă" !

Aceasta este compusă din 5 volume care au peste 750 de pagini fiecare. Primele pagini ale volumului I au început să fie tipărite în ianuarie 1936, iar ultimul volum a văzut lumina zilei în 12 iulie 1943.
Ideea acestei lucrări a apărut în preajma anului 1925, moment în care au început să se facă și primele demersuri în vederea realizării Enciclopediei.

- Vol IV



"Celor care trudesc pe brazda românească, închin lucrarea aceasta, ca o mărturisire de recunoștință pentru ceeace reprezintă ei, față de neamul românesc." (C. Filipescu)

- imaginile de mai jos au fost preluate din volumul IV și veți găsi în ele informații de bază
- pentru început, câteva detalii despre strămoșii oilor domestice:

[Oliviu Secara]

Continuare

[Cristian]

O oaie care a facut istorie

[Oliviu Secara]

Imaginea cea mai de sus de pe Columna cu dacii de la Roma. Ipostaza care încheie șirul de basoreliefuri dedicate memoriei războaielor cu romanii.

Oi urcând la munte

Oile urcând la munte încheie șirul de basoreliefuri dedicate memoriei războaielor cu romanii.

În volumul "La luncile soarelui" , pg. 38
O colindă culeasă de Ovid Densușianu din zona Dînsuș

”Oile pornesc
Lin pin ciăr sănin ...”

[Oliviu Secara]

Fragment din „Oameni şi lupi” pictat de Mihaela Tătulescu

Oameni și lupi - Trienala internaţională de pictură a Euroregiunii Carpatice „Pătratul de argint”

Trienala internaţională de pictură a Euroregiunii Carpatice „Pătratul de argint”

[Oliviu Secara]

Află începând cu minutul 20:48 din filmarea aceasta, de ce Țurcana (Oaia Valahă) este Regina Munților și ascultă cele câteva cuvinte spuse de un mare specialist într-ale oieritului, Dr. Gheorghe Neață.
Acesta relatează faptul că a întâlnit septel de Țurcană, oieri din Mărginime și glas de câine ciobănesc românesc în Crimeea și Caucaz în Askania Nova în 1984. Ciobanii români pe care i-a întâlnit erau instalați în regiune din vremea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Punctul roșu intens indică Askania Nova

[Oliviu Secara]

Țurcana răspândită pe tot lanțul Carpatic până în Tatra, toată Peninsula Balcanică până în Munții Pindului - zonele consacrate ramurii Armâne a Națiunii Române.

[Oliviu Secara]

[Oliviu Secara]

Află începând cu minutul 20:48 din filmarea aceasta, de ce Țurcana (Oaia Valahă) este Regina Munților și ascultă cele câteva cuvinte spuse de un mare specialist într-ale oieritului, Dr. Gheorghe Neață.
Acesta relatează faptul că a întâlnit septel de Țurcană, oieri din Mărginime și glas de câine ciobănesc românesc în Crimeea și Caucaz în Askania Nova în 1984. Ciobanii români pe care i-a întâlnit erau instalați în regiune din vremea celui de-Al Doilea Război Mondial.




Askania-Nowa-Ukraine-Map.png

Fabuloasa poveste a oilor romanesti
Aurora Petan
- Pastorii din Carpati au cucerit Europa cu turmele, inca din vremea dacilor -

Stefan Puscasu este doctorand la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti si are ca principala preocupare oaia romaneasca. A studiat, pe langa lucrari de specialitate, si lucrari de istorie, lingvistica, folclor, sociologie si altele, ajungand inevitabil la zona dacica. L-am invitat la o discutie despre originile pastoritului la romani si expansiunea acestuia in Europa

Oaia dacica

- Cat de in urma ne putem intoarce in timp ca sa vorbim despre oi si pastorit pe teritoriul tarii noastre?

- Pana la oaia straveche, numita de specialisti ovis vignei arkar, stramoasa tuturor raselor de oi din Europa. Se considera ca din aceasta oaie straveche s-a format oaia scito-dacica, in anii 500-400 inainte de Hristos. Insa eu nu exclud posibilitatea ca oaia scito-dacica sa fi fost de fapt o subpopulatie balcanica a oii arkar, adica o rasa ce s-a format in neolitic, in spatiul carpato-pontic, in anii 5000-4000 inainte de Hristos si nu un descendent al oii arkar.

- Deci, in zona Carpatilor avem, practic, cel mai important centru de formare a pastoritului din Europa. Cum de tocmai aici?

- Este bine stiut ca inca din neolitic Peninsula Balcanica constituia un loc foarte propice dezvoltarii agriculturii si cresterii animalelor. Zonele agricole europene se aflau in bazinele mijlociu si inferior al Dunarii. Oile au fost printre primele animale domesticite aici, alaturi de capre, vite, porci si cai. Cum oile si caprele domesticite aveau nevoie de hrana diferita de cea a omului, acesta a trebuit sa urmeze turmele in cautare de zone unde se gasea iarba din abundenta, apa si umbra. Acestea trei sunt elementele fundamentale pentru o turma. Asa a luat nastere pastoritul, considerat printre cele mai vechi ramuri ale agriculturii.

- Sa ne intoarcem la oaia dacica. Ce rase de oi avem astazi ca urmase ale acesteia?

- Din oaia arkar a rezultat oaia scito-dacica, din care provin cam toate grupele de rase de oi din Europa Centrala si de Est, din Balcani si din jurul Marii Negre, pana in Georgia. Concret, din oaia scito-dacica au rezultat patru grupe: grupa valaha (Zackel), care nu e altceva decat turcana, grupa ruda si carnabat, tigaia si valaha cu coarne in tirbuson sau ratca. Tot din oaia straveche scito-dacica s-a desprins si oaia veche, spaniola, din care provin rasele de oi din tarile nordice si occidentale.

- Deci, turcana este oaia cea mai veche de pe teritoriul Romaniei, mostenita direct de la daci.

- Exact. Turcana este oaia din interiorul Carpatilor. Hasdeu spune ca turcana este cuvant vechi dacic, ce insemna "oaie, capra".

- In unele zone ale tarii exista traditia numita "turca", masca de capra cu care se colinda de Craciun. In alte zone se numeste "turca", prin contaminare cu "turc", dar asta este o modificare tarzie. Turca desemneaza, de altfel, si caciula de oaie. Oricum, lingvistii nu au reusit sa gaseasca o origine pentru aceste cuvinte, semn ca sunt extrem de vechi.

- Turcana este o oaie rustica ce are si astazi, dupa cateva mii de ani de evolutie, aceeasi conformatie, aceeasi rezistenta la boli, cat si aceeasi grosime si lungime a firului de lana. Dar si oaia tigaie este veche, ea este prezenta, de pilda, pe monumentul de la Adamclisi, deci ea exista in Dobrogea acum doua mii de ani. In schimb, imbracamintea dacilor de pe Columna lui Traian prezinta ciucuri lungi, care nu pot proveni decat de la turcana. Turcana este oaia de munte, cu lana aspra, care nu se imbiba de apa atunci cand ploua, iar tigaia e subcarpatica si are lana semi-fina.

- Ratca e o rasa mai putin cunoscuta.

- Si ratca este veche, insa aria ei de raspandire este restransa, doar in Muntii Banatului. In plus, ea nu rezista la deplasari lungi sau la pendularea sezoniera si din acest motiv este mai putin cunoscuta.

- Recunosc ca nici de ruda nu prea am auzit.

- In aromana, aruda inseamna "lana fina", deci ruda este tot o tigaie. Unii o considera o rasa aparte, altii nu. Este numita ori "ruda romaneasca cu cap negru", ori "tigaia romaneasca cu cap negru". Denumirea oficiala este "oaia cu cap negru de Teleorman (carabasa)".

- Exista dovezi directe in legatura cu cresterea oilor la daci?

- Exista scenele de pe Columna lui Traian si Monumentul de la Adamclisi, unde apar oi in repetate randuri, dar se poate vedea in unele scene si imbracaminte facuta din lana oilor - un soi de paturi cu ciucurasi, purtate de daci ca mantii. Si astazi, unii ciobani, cand se duc cu oile, isi pun pe umeri o simpla patura aspra. Exista si dovezi arheologice, cum e foarfecele pentru tuns oile, descoperit in cetatea dacica de la Capalna, apoi oasele de oi descoperite intre ofrandele aduse de daci zeilor. Asta se facea in special primavara, cand incepea anul agricol. In concluzie, nu exista nici o indoiala ca oaia ocupa un loc foarte important in viata dacilor.

- Oaia, impreuna cu capra si vaca, oferea probabil si baza alimentatiei.

- Da, pentru ca in trecut carnea se consuma in cantitati mult mai mici decat acum. Baza alimentatiei o constituiau laptele, branza, cerealele, legumele si fructele. Oaia era oricum mai usor de crescut decat vaca si era foarte productiva. La fel si capra. Carne se consuma mai rar, la sarbatori, cu anumite ocazii, si cel mai adesea avea rol ritualic, caci animalul era sacrificat pentru zei. Din pacate, astazi ne-am indepartat de modul de alimentatie sanatos al stramosilor nostri, printr-un consum excesiv de carne.

"Am cucerit teritoriu cu oile"

- Cum s-a raspandit oaia dacica in restul Europei si pana unde a ajuns?

- Nicolae Iorga spunea ca "am cucerit teritoriu cu oile". Cele mai vechi modalitati de crestere a oilor sunt nomadismul si transhumanta. In cazul nomadismului, pastorii si oile pribegeau toata viata in cautare de pasuni, neavand o asezare stabila, pe cand in cazul transhumantei, pastorii se intorceau iarna sau in anul urmator la asezarile lor. Cum oile se inmulteau repede, era mereu nevoie de pasuni noi, si asa au inceput deplasarile cu turmele, nucleul de plecare constituindu-l Muntii Carpati. Unele variante din Miorita spun ca ciobanii au ajuns la mare, dupa vreo doua saptamani de mers. Distantele mari nu erau o problema, ciobanii din Carpati bateau cu piciorul peninsula Balcanica in sus si-n jos, iar Marea Neagra era aproape pentru ei. De aceea, eu cred ca marea din balade este de fapt Marea Adriatica, iar ei au colonizat Dalmatia. Dar sa o luam pe directii de deplasare. O parte dintre pastori au pornit spre nord, catre Pocutia, unde s-a format ulterior, prin secolul al XIV-lea, rasa polska owca gorska. Altii au plecat spre nord-est si est, unde au gasit campiile intinse din regiunea actualei Ucraine. Unul din locurile preferate pentru pasunat ale urmasilor pastorilor daci a fost Peninsula Crimeea, unde au ramas pana la inceputul Primului Razboi Mondial. Nu mai este un secret nici faptul ca unele rase de oi din Rusia provin din cele un milion de ovine confiscate de la oierii romani acum un secol, cum este cazul rasei tigaia de Azov.

- Deci, polonezii, ucrainenii si rusii datoreaza mult oilor noastre.

- Nu numai ei. Turcii se dadeau in vant dupa oaia moldoveneasca, asa cum atesta Dimitrie Cantemir in "Descriptio Moldaviae". E vorba de tusca, cum e numita tigaia in centrul Moldovei, pe care ei o considerau cea mai buna pentru carne si o luau initial ca tribut, apoi o importau. Au numit-o kivirgic si acum este considerata rasa de oi turceasca.

- Asta s-a intamplat mai tarziu. Cronologic vorbind, cred ca pastorii nostri au ajuns mai intai in Europa Centrala. Notarul Anonimus al regelui Bela al III-lea al Ungariei ii atesta in Pannonia, in momentul venirii ungurilor, pe acesti "pastores romanorum".

- In Pannonia sunt campii manoase si multi pastori plecati din Carpati s-au stabilit aici. Iernile erau mai blande si exista iarba si in sezonul rece.

- Deci Pannonia a fost o "tinta" timpurie.

- Cu siguranta. Pe parcursul veacurilor, dar mai ales in perioada in care Transilvania a fost inclusa in polul de putere al Imperiului Habsburgic, au avut loc mai multe "invazii" ale turcanei in Pannonia, ocazie cu care s-a format rasa autohtona ungureasca pe care specialistii o numesc hungarian zackel.

- Adica turcana ungureasca.

- Exact. Tigaia a devenit cigaja sau olah jun. De asemenea, racka este considerata in Ungaria drept rasa autohtona, fara insa a i se preciza originea. Din Pannonia, unii dintre pastori au mers si mai departe, mult spre vest, catre Raetia, in zona friulilor, in actuala Elvetie, unde au lasat vestigii ale trecerii lor chiar si in limba.

"Formula AS", pe urma pastorilor romani ancestrali

- Inseamna ca asa se explica asemanarile extraordinare cu zona noastra si in limba, si in traditii, obiceiuri, obiecte, chiar si in peisaj, pe care le-a constatat "Formula As" in peregrinarile sale pe urma friulilor din zona Alpilor italieni.

- Da, pentru ca unde gaseau un tinut asemanator cu cel de acasa, acolo prindeau radacini cel mai repede. Trebuie sa retinem ca nu doar pastorul era cel care pleca impreuna cu turma, ci intreaga sa familie, nevasta, copii, plus ajutoarele sale, adica o mica comunitate care ajungea sa aiba si alte indeletniciri. Pastorul era un fel de "patriarh", sef peste comunitate, asemenea lui Abraham din Biblie, care impartea dreptate, hotara nuntile si inmormantarile si asa mai departe. Deci, e vorba de mici comunitati care se deplasau si care, odata ajunse intr-un loc, influentau locul respectiv, inclusiv lingvistic.

- Asa au ajuns ciobanii romani in Alpi! E o explicatie plauzibila, pentru ca asemanarile lingvistice cu aria reto-romana nu se datoreaza doar elementului latin, ci merg mult mai in adancime, la substratul prelatin. De pilda, in dialectul sursilvan din Alpi la miel se spune "tschutta", iar al nostru "ciuta" e recunoscut ca fiind cuvant dacic. In friulana, la oaia care nu fata i se spune "sterpe", exact ca in romana, unde "sterp" e cuvant dacic, inrudit cu albanezul "shterpe", care inseamna acelasi lucru. Dar sa reluam traseul "expansiunii" oilor dacice. Spre nord pana unde au ajuns?

- Pastorii care s-au indreptat mai departe de Maramuresul de Nord au dus la formarea rasei locale slovace valaska. Slovacii sunt cinstiti si recunosc ca oile lor sunt la origine oile pacurarilor din Maramures. Spre vest, au fost impinsi mai tarziu istro-romanii, care s-au stabilit in Peninsula Istria, la poalele Muntelui Mare, singurul munte din zona. Era firesc sa caute tot zona de munte. Ei au adus cu ei capra care se numeste acum istranska. Istro-romanii mai erau numiti de ceilalti si choban.

- "Formula AS" a fost in vizita si la istro-romani si am constatat ca toata traditia lor era legata de pastorit, care acum a disparut cu totul.

- Astazi, in randul urmasilor dacilor, pastoritul nu mai ocupa locul pe care ar trebui sa-l ocupe. Dar am sa mai revin asupra acestui lucru. Acum sa continuam traseele ciobanilor nostri. Multi pastori au ales sa plece catre sud-vest, intemeind acolo asezari. Astfel, rasele au devenit in fosta Iugoslavie pramenka, cigaja, racka, valaska vitoroga, cea din urma considerata rasa sarbeasca, desi se numeste valaska, adica "romaneasca", de la "vlah". Este bine stiut ca majoritatea clasei nobiliare din Serbia era formata din descendenti ai bogatilor pacurari aromani.

Oile romanesti si politica din Balcani

- Banuiesc ca aromanii sunt cei care au dus oaia "valaha" in intreaga peninsula Balcanica.

- Intocmai. Vlahii care au ajuns in muntii Bulgariei au dus la formarea oii de munte bulgaresti, stavoplaninski tigai. Alt exemplu este turcana transhumanta a oierilor transilvaneni, pe care pana la sfarsitul Primului Razboi Mondial bulgarii au numit-o simplu tsurcana si atat. Cand a survenit problema cu Cadrilaterul, specialistii bulgari i-au schimbat numele in oaia de Svistov. Exista specialisti care considera ca majoritatea oilor existente in Bulgaria isi trag originea din oile romanesti. Acum, insa, carabasa se numeste in Bulgaria oaia de Plevna cu cap negru. Serbia este singura care recunoaste carabasa ca fiind originara din Romania.

- Ajungem si la Grecia.

- Triburile aromanilor care au ajuns in Macedonia greceasca si in Thesalia au adus cu ei rasele vlahiko, thaki (un fel de kivirgic), precum si rasele din grupa ruda (carnabat), sarakatsaniko, care este karakachan-ul saracacenilor si cutovlahilor din sudul Rodopilor, iar in restul Thesaliei, karagouniko, rasa de oi a karagunizilor.

- O mare surpriza! Drumurile europene ale "Formulei AS", in cautare de urme vechi romanesti, au urmat, din pura intuitie, intocmai drumurile stravechilor pastori daci si ale urmasilor lor. Ne puteti spune despre oaia spaniola sau despre basci, unde "Formula AS" a gasit de asemenea asemanari tulburatoare cu spatiul pastoral romanesc?

- Povestea oii spaniole este incurcata, dar extrem de interesanta. Pe de o parte, specialistii sustin ca oaia veche spaniola este sora buna cu oaia dacica sau valaha, provenind amandoua din stravechea oaie scitica, despre care am vorbit la inceput. Dar, pe de alta parte, turcana transhumanta de Sibiu este considerata ca provenind din oile vechi spaniole, Lacha si Chura.

- Cum e posibil acest lucru? Cum puteau sa ajunga oile spaniole tocmai la Sibiu?

- Singura explicatie gasita a fost aceea ca, dupa cucerirea Daciei, au fost adusi pastori transhumanti din Spania, cu turmele lor cu tot, pentru a coloniza noua provincie.

- Greu de crezut! Aici erau oi din belsug, nu avea sens sa vina colonistii cu turmele lor. Apoi, nici nu era foarte mare numarul colonistilor veniti din Spania. Si, nu in ultimul rand, nu cred ca Dacia a fost colonizata cu pastori transhumanti. Oamenii au fost adusi aici in primul rand pentru a lucra pamanturile si pentru a exploata minele. Deci, avem oaia spaniola, sora cu oaia dacica si turcana de Sibiu, inrudita strans cu oaia spaniola. Nici de data aceasta nu se recunoaste originea inrudirii.

- Nu e un lucru nou, din pacate. Mereu s-a considerat ca noi am luat totul de la toti, chiar si in pastorit, care este o ocupatie straveche romaneasca. Pana si ciobanescul nostru carpatin, dulaul de turma, e considerat de unii ca luat din alte parti. E revoltator!

- Aromanii au pastrat traditia oieritului cu mult mai multa darzenie decat romanii de la nordul Dunarii. Cum se explica acest lucru?

- Aromanii erau inconjurati din toate partile de straini si de aceea si-au dezvoltat un puternic spirit de casta, conservator. Si-au protejat si perpetuat cu multa grija traditiile, din tata in fiu. Iata, de pilda, carlibana, care este toiagul pastorului la aromani, are sculptat in capat stindardul dacic. E un lucru extraordinar, ramas din vremea dacilor. Carlibana era un fel de sceptru al sefului familiei.

- Ce fel de oi sunt in Italia? Au ajuns si acolo pastorii nostri?

- Italienii inca mai au muflonul, oaia salbatica, din care provin o parte din rasele lor. Dar dupa infrangerea Daciei lui Decebal si includerea ei in cadrul Imperiului Roman, comertul dintre Dacia si celelalte provincii a crescut mult, iar o parte din oile dacice au ajuns si in Peninsula Italica, contribuind, printre altele, si la imbunatatirea genetica a raselor romane.

- In unele dialecte italiene exista cuvinte foarte asemanatoare cu cele din "stocul" dacic. De pilda, in graiurile din Valle d'Aniene, la est de Roma, la tap se spune "tzappu". Ceea ce inseamna ca e posibil ca inainte de venirea triburilor italice in zona sa fi existat legaturi stranse cu Dacia si cu Balcanii. Daca ar fi sa incercam o recapitulare, am putea spune ca in Carpati este nucleul pastoritului european sau cel putin unul dintre nuclee, caci n-am vorbit de ce se intampla in tarile nordice si in vestul Europei.

- Trebuie sa tinem cont ca, asa cum am spus la inceput, la noi au fost conditiile climatice cele mai propice pentru domesticirea oii. Nordul era inca sub gheturi, calota glaciara cobora pana in Nordul Italiei, acoperea Germania si mare parte din Polonia, ca sa nu vorbesc de tarile nordice. In schimb, in Carpati, au fost conditii foarte bune pentru aparitia pastoritului.

- Sa recapitulam teritoriul pe care l-au "cucerit" stramosii nostri cu oile.

- Din acest nucleu carpatin, stramosii nostri s-au extins spre rasarit, pana in teritoriile actualelor tari Rusia si Ucraina - pe tot tarmul nordic al Marii Negre, pana la Marea de Azov. Spre nord, pana in Slovacia si Polonia, adica pana unde le-a permis clima si relieful. Spre vest, in Ungaria, Elvetia, Istria, Italia, cu aria reto-romana, dar poate si cu alte zone, si ramane deschisa discutia cu oaia spaniola. In sud-est, in Serbia, apoi in sud, in Bulgaria, Albania, Grecia si spre sud-est, in Turcia.

- Un adevarat imperiu "cucerit" de pastorii romani! Cate oi erau intr-o turma?

- O turma normala avea de la o mie de oi in sus. Dimitrie Cantemir vorbeste in "Descriptio Moldaviae" de vreo trei mii de turme. Unii sibieni foarte bogati ajungeau sa stapaneasca turme uriase. Este atestat, de pilda, un cioban sibian care avea 40 000 de oi!

- Prin aceasta "colonizare" se explica multimea de toponime romanesti din toate zonele mentionate. Asa se explica asemanarile lingvistice greu de explicat altfel, precum si urmele de traditii autentic romanesti.

- Iata un exemplu: in Bosnia-Hertegovina, pastorii nostri au gasit locuri bune de pastorit, iar cand au venit slavii peste ei, s-au refugiat in munti. Si asa, avem acolo muntele numit Durmitor. Si asa peste tot pe unde au ajuns, au dat nume locurilor. In zonele mai deschise, aceste toponime nu s-au mai pastrat, caci s-au perindat mai multe neamuri. In cele mai greu accesibile, mai ales in munti, ai surpriza sa gasesti in toate aceste tinuturi nume stravechi romanesti.

Pastoritul romanesc pe cale de stingere

- Vechimea pastoritului la romani si, am putea spune, primordialitatea lui la romani, caci mai toate neamurile din partea asta a Europei de la daci au invatat pastoritul, se vede si din balada populara Miorita, care nu este atestata decat la romani si aromani.

- Nu numai ca nu este atestata in alta parte, dar la noi au fost numarate 930 de variante! Theodor Sperantia afirma in 1914 ca Miorita este un rest din cultul dacic al cabirilor. Cred ca si jocul arhaic "Capra" este la fel de vechi.

- Originea conflictului din Miorita pare sa oglindeasca tot aceasta expansiune a pastoritului?

- Este stiut ca intre pastori se iscau frecvent conflicte din pricina pasunilor. Toti erau in cautare de pasuni bune, pentru a avea oi mai mandre si mai "ortomane". Da, Miorita contine, pe langa alte multiple semnificatii, si amintirea sau dovada acestui proces de extindere a pastoritului dinspre Carpati spre teritoriile invecinate.

- La final, sa ne intoarcem putin in prezent. Ce se intampla azi cu pastoritul in Romania?

- Numarul oilor scade foarte repede, pentru ca din ce in ce mai putini romani aleg sa se ocupe de cresterea lor. In 2009, efectivele au scazut cu o cincime fata de anul anterior. Unii specialisti estimeaza ca in 3-4 ani vom mai citi doar in carti ca in Romania s-au crescut candva oi si capre.

- O prognoza extrem de pesimista!

- Da, din pacate. Oaia a reusit, in decursul timpului, sa scape de foamete atatia si atatia oameni, iar pastoritul este atat de adanc inscris in existenta si traditiile noastre, incat putem spune ca este insusi sufletul poporului roman. Fara pastorit, nu mai suntem noi insine. Putem spune intr-un fel ca daca piere pastoria, va "pieri" si Romania.

[Oliviu Secara]

Itiner-e – Atlasul Digital al Drumurilor Antice
O hartă digitală unică vă permite să explorați gratuit vasta rețea de drumuri antice a Imperiului Roman
------
Arheologii au întocmit cea mai detaliată hartă de până acum a drumurilor din întreg Imperiul Roman în anul 150 d.Hr., totalizând aproape 300.000 de kilometri lungime
-------
De Tom Leslie / NewScientist / 06.11.2023
https://www.newscientist.com/article/25 ... d-network/
-------
O nouă hartă cuprinzătoare a drumurilor romane a mărit dimensiunea cunoscută a rețelei de transport terestru a imperiului cu aproape 60% - și este disponibilă pentru oricine să o exploreze online.
Proiectul, numit Itiner-e, reunește cartografie topografică, imagini din satelit și secole de înregistrări istorice în ceea ce creatorii săi spun că este primul set de date deschis de acest fel.
„Ideea proiectului a apărut dintr-o frustrare enormă”, spune Tom Brughmans de la Universitatea Aarhus din Danemarca. „Este probabil cel mai enigmatic subiect din arheologia romană. Avem chiar și proverbe care spun «Toate drumurile duc la Roma». Așadar, de ce naiba nu pot descărca toate drumurile romane? Unde sunt?”
Brughmans și colegii săi au încorporat dovezi dintr-un set amplu de studii și au trasat rute mai realiste pentru drumurile cunoscute anterior pentru a produce o hartă a rețelei rutiere așa cum ar fi putut arăta în jurul anului 150 d.Hr. De asemenea, au acordat amplasării fiecărui segment de drum un grad de veridicitate, bazat pe calitatea sursei.
Conform datelor lor, lungimea totală a rețelei rutiere la acea vreme era de aproximativ 299.171 de kilometri - mult mai mult decât estimarea anterioară de 188.555 de kilometri dată de Atlasul Barrington al lumii grecești și romane.
Setul de date arată că, de asemenea, deși avem dovezi solide pentru începuturile și sfârșitul multor drumuri, doar 2,8% din lungimea rețelei poate fi localizată cu precizie - în limita a 50 de metri în munți și 200 de metri pe teren plat.
Pentru Brughmans, acest lucru reflectă cât de dificil poate fi să obții finanțare pentru excavarea unor drumuri romane întregi, ceea ce înseamnă că pur și simplu nu s-au făcut multe lucrări arheologice. De asemenea, drumurile majore au fost reconstruite de nenumărate ori de-a lungul istoriei, așa că poate fi dificil să descoperi calea originală.
Deși drumurile romane sunt renumite pentru că sunt drepte, este un mit că acestea au fost întotdeauna astfel, spune Catherine Fletcher de la Universitatea Metropolitană din Manchester, Marea Britanie. „Drumul dreptul nu a fost întotdeauna cea mai ieftină sau practica opțiune, mai ales pe teren muntos”, spune ea. „Adesea, acolo unde exista un traseu preexistent, romanii îl adaptau în loc să construiască din nou.”
O mai bună cunoaștere a rețelei rutiere romane poate contribui la înțelegerea multor evenimente cu impact major din istoria europeană. Apariția creștinismului timpuriu, migrația în masă și pandemiile la nivel continental sunt toate fenomene care au fost influențate de sistemul rutier roman, spune Brughmans.
În ciuda importanței lor, drumurile sunt adesea trecute cu vederea, deoarece nu sunt la fel de strălucitoare ca amfiteatrele și gladiatorii, spune Fletcher. „[E ca acea] scenă faimoasă din Monty Python”, spune ea, „în care vorbesc despre ce au făcut romanii pentru noi și spun: «Și drumurile... Ei bine, evident drumurile! Drumurile sunt, evident!».”
------
Itiner-e – Atlasul Digital al Drumurilor Antice
https://itiner-e.org
Itiner-e își propune să găzduiască cel mai detaliat set de date digitale deschise despre drumurile din întregul Imperiu Roman. Crearea datelor este un proiect colaborativ continuu, editat de o comunitate academică. Itiner-e vă permite să vizualizați, să cercetați și să descărcați hațrțile de drumuri.
-------
Drumurile Imperiului Roman au restructurat mobilitatea în zona mediteraneană. Acest film de animație dezvăluie diversitatea drumurilor romane, de la drumuri pavate care duceau către orașe antice importante, prin cărările largi pentru cămile din deșertul egiptean, până la drumurile abrupte din trecătorile montane.
Accesați https://itiner-e.org/ pentru a explora harta drumurilor antice romane.
------
Itiner-e pe YouTube
Această animație a fost posibilă datorită grantului de cercetare Sapere Aude (0163-00060B) al Danmarks Frie Forskningsfond (DFF).

-------

[Oliviu Secara]

Ioan Aurel Pop - președintele Academiei zice :

Tainele cuvintelor

Moștenirea cuvântului oaie, din latinescul ovis, -is, este tulburătoare. Ea se află doar în limba română. Francezii au mouton, din substratul celtic, spaniolii oveja, din latinescul ovicula, italienii au pecora, înrudit cu pecorarius (păcurar). Se știe azi că, în Imperiul Roman din perioada stăpânirii sale la nord de Dunăre, în Dacia, cea mai răspândită noțiune spre a denumi oile era oves (forma de plural). Daco-romanii erau mari crescători de oi și producători de alimente derivate din lapte, carne, de obiecte făcute din lână. Ei alimentau cu astfel de produse și provinciile din jur. De la daco-romani până la românii de astăzi, nu a existat nicio perioadă istorică în care să se fi întrerupt oieritul. Românii, prin comparație cu toate popoarele din jur, au fost cei mai mari crescători de oi. Uneori, etnonimele ajung să aibă și alte sensuri decât cele inițiale sau, dimpotrivă, anumite substantive comune ajung să denumească etnii. Astfel, de-a lungul timpului, în anumite regiuni, termenul vlah a devenit sinonim cu păstor sau oier. Darea cea mai importantă pe care o plăteau românii regelui Ungariei se chema datul oilor sau quinquagesima ovium (cincizecimea oilor) și ea deriva din cea mai importantă ocupație a românilor din zonele montane și colinare. Darea respectivă se mai chema quinquagesima Valachorum sau cincizecimea românilor (la fiecare cincizeci de oi se percepea o oaie, cu miel și cu mioară). În Balcani, până târziu, brânza valahă alimenta piețele din Constantinopol și nu exista alta mai bună. Termenii brânză și stână sunt dacici, iar oaie, berbec, miel, mia, mială, mioară, ied, capră, lapte, caș, urdă, lână, staul, turmă, pășune, a paște, iarbă etc. sunt latini. Paradoxal, popoarele care fac brânză bună sunt popoare sedentare, în ciuda pendulării cu turmele pentru aflarea locurilor de vărat și de iernat. Aș spune că obsesia oieritului a păstrat de două mii de ani cuvântul oaie pe aceste meleaguri. De aici, și epopeea noastră chemată „Miorița”. În variantele din Transilvania ale „Mioriței”, cei trei ciobănei devin trei păcurărei, fiindcă termenul „cioban” (de origine turcică, probabil cumană) a intrat târziu în uzul românilor transilvani, mai ales al celor de la nord de Târnave și de Mureș, care continuă să zică și azi „păcurar”, din latinescul pecorarius. Brânza și vinul sunt produse ale popoarelor sedentare și mediteraneene, după cum mi-a spus cândva marele istoric medievist francez Jacques Le Goff.
S-au mai întrebat lingviștii – și nu doar ei – de ce nu am moștenit în românește termenul latinesc „merda”, care înseamnă murdărie (de un fel anume) și care este prezent în toate limbile neolatine. Dar, iată că există în limba noastră verbul a dezmierda sau a dizmierda, provenit din latinescul târziu dismerdare și care are un înțeles inițial pe care mulți l-au uitat: a curăța copilul mic de murdprie, a-l primeni și înfășa, a îndepărta răul. Firește, atunci când făceau asta, mamele și bunicile își revărsau și dragostea, alintau și mângâiau copiii, scoțându-i din starea de disconfort. Dezmierdarea noastră, din curățire fizică, a ajuns să însemne curățire sufletească, dragoste și chiar răsfăț.
Mai sunt și alți termeni latinești păstrați în româna arhaică și aproape uitați astăzi. Bucinul este un instrument muzical de suflat de mari dimensiuni, folosit de către păcurari (păstori) la stână; trâmbiță. În latină, bucina, -ae denumea cornul, trompeta, goarna, trâmbița, iar verbul bucino, -are avea înțelesul de „a suna” din corn, din trompetă ori din trâmbiță. Când au început să apară autocamioanele și automobilele în Maramureș și Transilvania septentrională, oamenii bătrâni nu ziceau despre acestea că au claxonat, ci că au bucinat. Pe Valea Izei, la hotarul dintre Săliște și Săcel, spre sud, se află un deal înalt despădurit, de pe care există o foarte bună vizibilitate de-a lungul văii până departe și unde se poate improviza un bun post de observație, iar acest deal se numește „Gruiul Bucinilor”. Probabil că de acolo se dădea alarma prin suflatul din corn sau din tulnic, în vreme de primejdie, de năvălire a altor neamuri asupra locurilor respective. Și primul cuvânt (grui) care compune numele dealului maramureșean este tot latinesc și se trage din grunium, -i, adică deal mic. colină, delușor, movilă, vârf de deal, coastă de deal. Regional, grui mai înseamnă grumaz, lemn din osia de dinainte a carului de care se prinde proțapul, pisc, drug de lemn la sanie care leagă piscurile sau cârmacele celor două tălpi.
Iasca – un alt exemplu – este o ciupercă parazită care crește pe trunchiul copacilor și care se mai cheamă văcălie. În vechime era folosită ca aliment și medicament. În stare uscată, servea și la facerea focului, iasca aprinzându-se de la scânteile ce săreau la lovirea unei bucăți de cremene cu un amnar de oțel. În latină, esca, -ae înseamnă hrană, mâncare, momeală pentru prin pești și păsări.
Cuvintele, prin etimologiile lor, sunt adevărate enciclopedii care se cer doar descifrate.